Despre Canarul Malinois Waterslager
​
La fel ca toate rasele de canari, si Canarul Waterslager are ca stramos Canarul Salbatic (SERINUS CANARIUS) care provine din Insulele Canare, un arhipelag format din șapte insule de origine vulcanică din Oceanul Atlantic, relativ aproape de coasta de nord-vest a Africii.
Odata cu "importarea" acestei pasari de catre Spanioli pe continentul European, adica prin secolul al 15-lea, au inceput sa se realizeze si diverse hibridizari si mutatii de culore, canarul devenind astfel o afacere a acelei perioade, atat prin comercializare lui cat si prin fabricarea coliviilor, accesoriilor, hrana etc.
​
Intre anii 1600-1850,miscarea ornitologica se extinde in toate tarile, iar obiectivele crescatorilor din acea epoca erau diferite; nemtii urmareau formarea unui canar de la care sa obtina parti rulate, in timp ce belgienii se indreptau spre alta directie: SUNETELE DE APA,pe care le auzim la privighetoare. Asfel la concursurile ornitologice de culoare, de postura si bineinteles de cantec, care se organizau in acea perioada, a aparut un canar pe care crescatorii l-au numit "MARELE GALBEN" si care canta putine note rulate, iar cantecul sau se apropia de cel al privighetorii,cu sunete de apa si note seci,acute.
​
De aceea WATERSLAGER inseamna CANAR CU SUNETE DE APA,iar multi l-au numit CANARUL PRIVIGHETOARE.
​
La inceputul anului 1900,in urma mai multor selectii si incrucisari,crescatorii obtin exemplare care nu se asemanau in totalitate cu Waterslagerul din zilele noastre,dar emiteau unele parti(wut-sut-tionk),care astazi practic au disparut.
​
Este clar ca Waterslager-ul a existat cu mult timp in urma, prima data sub denumirea "MARELE GALBEN", iar dupa aceea cu numele de WATERSLAGER.
Data oficiala la care s-a facut schimbarea de nume nu se cunoaste,dar se presupune ca s-a intamplat putin inaintea anului 1912.
Dupa crearea Asociatiilor de Crescatori,la inceputul sec.XX,apar Federatiile.
Dupa razboaiele din 1939,pana in 1945,crescatoriile malinois se extind si in Franta, iar 10 ani mai tarziu apar primele Concursuri de Cantec si primele Arbitrari.
Astfel cu o progresare infernala in materie de cantec, Malinoisul devine cel mai TITRAT CANAR DE CANTEC SI CEL MAI POPULAR AL ZILELOR NOASTRE.
Canarul Malinois-Waterslager este unul dintre cei mai buni cantareti pe care omul i-a obtinut din specia „Serinus Canarius”. El este considerat cel mai complet canar de cantec deoarece repertoriul cantecului sau si interpretarea notelor il face sa se detaseze clar de toti ceilalti cantareti.
Cantecul sau este dulce, armonios, exuberant, fantastic, cu o compozitie bogata in care intalnim frumoasele sunete de apa, rolade de apa, rolade metalice, sunete metalice, sunete fara apa, sau rolade fara apa.
Istoria acestei pasari ne spune ca ea era folosita in mina pentru detectarea gazelor, loc in care se putea auzi picaturi de apa scurse din pereti, lovituri de dalti produse de catre mineri, de unde au iesit sunetele metalice, precum si alte sunete care ulterior s-au format in note ce au alcatuit incetul cu incetul cantecul Malinoisului. De la inceputul sec. XV s-au straduit sa formeze acest canar, invatandu-l parti din privighetoare. Cu multa rabdare minerii au reusit in cele din urma sa-si atinga obiectivul.
​
In Congresul O.M.J. din 1970 la Lisabona si totodata C.O.M. au acceptat urmatorul standard:
a). Cap: mic, putin conic,ochi negri si stralucitori
b). Gat: fin si lung
c). Corp: rotunjit, pieptul marcant, lat
d). Aripi: bine atasate de corp
e). Picioare: lungime medie, fine
f). Coada: bine inchisa
g). Penaj: lucios fara striatii
h). Culoare:galben si galben cu mici pete
i). Pozitie : usor curbat
j). Lungime : circa 16,5 cm
k). Conditie : sanatate buna,lipsit de boala
​
Malinoisul,este canarul care produce un "cantec de apa"si care depinde intr-o mare masura de structura siringelui si de coardele vocale.
Repertoriul cantecului sau are o compozitie bogata si contine:
1.Note cu sunete de apa
2.Note cu sunete fara apa
3.Sunete metalice
4.Rolade cu apa
5.Rolade fara apa
6.Rolade metalice
Toate aceste rolade,note,sunete pot fi reproduse in diferite forme,foarte variate care sunt efectuate pe rand armonios care ofera la final CONCERTUL MUZICAL.
​
In ceea ce priveste standardul turelor canarului Waterslager, acestea sunt:
​
a).Turele foarte valoroase:
1. KLOKENDE(caderi de apa lente, profunde si grave)-12 pct. (este tura principala)
2. BOLLENDE(caderi de apa clocotitoare,accelerata)-9 pct.
3. STALLTONEN(sunete metalice)-9 pct.
4. FLUITEN(flaute)-9 pct.
b).Turele valoroase:
5. ROLLENDE(sunete apa curgatoare, rulate,rotunjite)- 6 pct.
6. CHORR/KNORR(rolada profunda,adanca)- 6 pct.
7. WOETEN(sunet privighetoare-varietate flaut mai rara))- 6 pct.
8. BELLEN(clopotel prelung,sacadat)- 6 pct.
9. BELROL(clopotel rulat,prelungit)- 6 pct.
10. FLUITROL(flaut prelungit)- 6 pct.
11.TJOKS/TJOKKENROL(sunet privighetoare prelungit)- 6 pct.
​
c).Turele mai putin valoroase:
12.SCHOKKEL(sunet-balansat-privighetoare)- 3 pct.
13.Turele imprevizibile- 3 pct.
Nota: Majoritatea informatiilor prezentate mai sus, sunt preluate de pe site-ul oficial al Clubului Crescatorilor de Canari Malinois Waterslager
​






